Mihai Gheorghiu, literatură

                  Suflet insângerat - Culegere de poeme şi poezii

                     “Am visat  cu încredere la o societate  umană superioară, aproape  perfectă, aidoma celei  din  lumea basmelor unde întotdeauna Binele învinge invariabil Răul!

     Am urmat cu consecvenţă şi încredere drumul impus de linia principiilor mele însuşite în anii copilăriei şi şlefuite mai târziu, pe tot parcursul  anilor ce au urmat, crezând cu stoicism în şansa de viitor a unei lumi în care cu adevărat egalitatea, echitatea şi respectul reciproc dintre semeni să formeze însăşi bazele unei societăţi umane în adevăratul înţeles al cuvântului!

      Atunci demult, cu ani în urmă, când am plecat de Acasă, am sperat că odată cu aceasta, tot răul, toată nedreptatea cu care mă confruntasem până în acel moment  se vor sfârşi definitiv!

      După o luptă  agonică desfăşurată pe parcursul a multor ani de suferiţe şi umilinţe , într-o lume iluzorie, antagonistă credinţelor mele, aveam să fiu stigmatizat definitiv cu durerea sfâşietoare a înstrăinării  faţă de pământul Patriei, sentiment  dublat hotărâtor de  acela de  străin într-o lume străină.

     M-am “trezit” şi am privit nedumerit în juru-mi; totul îmi părea atât de neverosimil şi mai ales aâtt de ireal, crunt , şi rece.... 

     La un moment dat, speriat de sarcasmul morbid al prezentului, şi îngrozit de perspectiva viitorului, m-am întrebat retoric: “ce caut eu aici ? Ce caut eu în această lume ireală atât de antagonistă credinţelor mele ? Ce oare s-a în-tâmplat cu mine, cu sufletul meu ? Unde anume şi când le-am pierdut ?  Şi atunci am decis definitiv: trebuie să mă reîntorc, trebuie să mă regăsesc !   "Suflet al meu, iartă-mă. Iată, mă  reîntorc la tine! Primeşte-mă, te rog...”  

                                                                                           (M.Gheorghiu (Suflet însângerat-ediţia 2003)  

                              Selecţii din respectivul volum! 

                   Pentru vizualizare, accesaţi direct pe titlurile de mai jos:

Orfanul,

Dansul umbrelor,

Povestile copilăriei mele   

Nostalgia primei iubiri

De ce tu?

 Fără de şansă...

 Moartea iguanei

 Celui ca mine

 Pânza de păianjen

 Tombola vieţii

Revino Sire

 

 

 

                Despre volumul în sine: Format 13mm/20mm;118 Pagini;copertă laminată.

        Pentru informaţii auxiliare şi procedură de procurare, contactaţi: lumearomaneasca@att.net   


COPIRIGHT !

Google Translator