Mihai Gheorghiu, literatură

              Roman autobiografic, în lucru!

  

          O viaţă,

     Între destin şi blestem

                 

                  Roman autobiografic 

              În loc de prefaţă

      "Într-una din nopţile trecute am visat că mă înapoiasem la Bucureşti, acolo unde am văzut pentru întâia oară lumina dătătoare de viaţă a soarelui, acolo unde am copilărit, crscut, iubit şi suferit...  Cutreieram la întâmplare labirintul enigmatic al străzilor şi îmi umpleam sufletul lacom de sublima reîntâlnire a locurilor copilăriei şi tinereţii mele, iar amintirile luau rând pe rând locul prezentului, derulându-se nostalgic şi mai ales fantastic de real! Mai întâi paşii m-au purtat singuri şi instinctiv spre aleile înverzite ale părculeţului din dealul Filaretului, unde dintr-o dată m-am reîntâlnit cu Dănuţ şi cu Alis. Şi deşi am alergat bucuros pentru a-i cuprinde în braţe, ei nu m-au observat şi chiar s-au îndepărtat nepăsători, lăsând în urma lor doar amprenta paşilor, marcată aproape confuz şi imperceptibil în pietrişul aleii... Voiam să-i strig, dar glasul nu mă ajuta, iar ei nu mă observau deşi erau atât de aproape... Alis purta în braţe ursuleţul ei alb, la fel ca altădată, iar Dănuţ alerga în dreapta şi în stânga după o mingie mare, cu buline multicolore, care se rostogolea ireal, condusă parcă de o forţă impropie şi nevăzută. 

La un momendat au dispărut, şi oricât am încercat să-i regăsesc mi-a fost cu neputinţă! Nu departe de aleia din mijloc a parcului,, la piciorul unui balansoar, zăcea cu faţa în jos; prăfuit şi chiar murdar, ursuleţul alb pierdut de Alis, pe care probabil l-a scăpat din fugă. Mingia cu buline a lui Dănuţ se odihnea undeva la picioarele arbuştilor din preajma parcului...

- Dănuţ, Alis, unde sunteţi ? Unde v-aţi ascuns ? Unde anume şi  când oare v-am pierdut ?...

    Deodată m-am găsit faţă în faţă cu Cici, şi imediat lacrimile au început să-mi curgă din nou, spontan şi uşor, înodându-se unde-va în barbă iar mângâierea lor călduţă şi fină îmi răcorea într-un fel obrajii fierbinţi… Acum ştiam, realizam deja  că este doar vis! Ea nu mai exista demult... Şi totuşi îmi plăcea atât de mult să mă mint... Am îcercat să-i vin în întâmpinare, s-o strig, dar buzele sau glasul, Împotriva tuturor sforţrilor mele disperate, nu reuşeau să rostească nimic!

La un moment dat mi-a făcut un semn uşor cu mâna şi a zâmbit trist. Atât...

- Stai ! Mai stai puţin şi lasă-mă să-ţi sărut mâinile blânde cu care m-ai crescut şi m-ai mângâiat adesea! Dă-mi şansa de a te avea din nou în  preajmă-mi şi a mă simţii iarăşi apărat de sufletul tău cald şi blând... Atunci, într-un târziu,  s-a apropiat de mine şi am simţit încă o dată, la fel ca şi în alte dăţi, mâna ei uşoară răsfirându-mi părul şi mângâindu-mi fruntea; “să fi cuminte şi bun, dragul meu, asa cum te ştiu eu”... S-a îndepărtat brusc în direcţia opusă, iar rochia-i volatilă flutura calm sub unduirea paşilor ei uşori. Am încercat zadarnic să o urmez, picioarele însă refuzau să mă asculte, în timp ce ea se îndepărta vizibil şi constant.  Am încercat din nou s-o strig, dar glasul nu mă ajuta, la fel ca şi mai înainte, iar efortul mă obosea amplificându-mi teribil deznădejdea. Cu mare greutate, totuşi, am reuşit să îngân printre lacrimi: - Stai, te rog nu pleca! Mai stai o clipă măcar...,atâtea am să-ţi spun...,te rog..., te rog..., te rog, Cici, nu mai pleca…


COPIRIGHT !

Google Translator