Mihai Gheorghiu, literatură

      Câteva cuvinte despre autor

                                        Despre Mihai Gheorghiu şi tumultoasa sa viaţă sunt multe de spus. Cu permisiunea dumnealui însă am extras numai o serie de date, care mi s-au părut mai semnificative şi am întocmit prezenta sinteză.

    Părinţii autorului provin din două ramuri genealogice diferite: în timp ce tatăl se trage dintr-o familie de negustori români cu rădăcini temeinic împletite în inima pământului românesc, mama acestuia, Deval, provine dintr-o familie de origine italiană, fiică a unui antreprenor italian stabilit în România, în anul 1905.

Copilăria lui Mihai Gheorghiu nu a fost una dintre cele mai fericite. La vârsta de numai 7 ani rămâne orfan de tată. Acesta moare subit, în floarea tinereţii, la numai 35 de ani.

      Beneficiind de o educaţie deosebită, în sânul unei familii dominate de pricipii şi credinţe ideologice alese, Mihai Gheorghiu reuşeşte să-şi formeze o personalitate puternică, unică, inconfundabilă. Probabil, mai degrabă cu siguranţă, că la aceasta a contribuit din plin şi aşa-zisa „şlefuire” a sufletului de copil orfan supus constant şi invariabil, datorită tocmai condiţiei sale nefericite, acelor vicisitudini atât de specifice lumii exterioare. De altfel, în cadrul unei întâlniri avute cu el în urmă cu câţiva ani buni mi-a mărturisit cu o vădită umbră de tristeţe: „Durerea şi nefericirea şlefuiesc sufletul şi caracterul, formând personalitatea”. Aşa este! Referitor la familia autorului demn de remarcat este faptul că pe tot parcursul existenţei sale s-a plasat într-un direct şi continuu anta- gonism cu formele sociale nocive omniprezente de-a lungul timpului, antagonism care se accentuează mai ales în urma instaurării Comunismului în România. Această poziţie, devenită la un moment dat acidă şi de-a dreptul intolerabilă faţă de parvenitismul, lichelismul şi ipocrizia ridicate în acel moment la rang de „principii” ale “noii or`nduiri sociale”, avea să le aducă multă suferinţă... “De multe ori, la vremuri de restrişte, familia mea a fost nevoită să recurgă la mari sacrificii, niciodată însă nu a acceptat compromisuri de conştiinţă“, mi-a mărturist autorul printre altele. Această însuşire o vom identifica de altfel şi în însăşi personalitatea lui Mihai Gheorghiu printr-o poziţie ce denotă un caracter principial, acela de a te pune de-a curmezişul, de a te lupta chiar şi cu lumea întreagă atunci când şti că te găseşti de partea adevărului, a dreptăţii. Marea majori-tate a lucrărilor sale: poezie, proză, jurnalistică, sunt dominate obsesiv, în sensul pozitiv al cuvântului, de lupta acerbă dintre Bine şi Rău, dintre Dreptate şi Nedreptate ş.a.m.d., modalitate prin intermediul căreia, printr-un proces de gândire psihologică profundă şi pe fondul unui curaj uneori de-a dreptul periculos, reuşeşte să spună lucrurilor pe nume. Ceea ce însă mi se pare şi mai interesant provine din faptul că atunci când, convins fiind de reala sa poziţie de partea dreptăţii, nu se dă nici un pas înapoi, chiar dacă punctul de vedere respectiv contravine grav ideii generale!

      Copilăria, tinereţea, viaţa lui Mihai Gheorghiu au fost marcate consecutiv şi chiar obsesiv de nefericire şi tristeţe, dar nicidecum de deznădejde, căci niciodată acest visător înveterat nu s-a lăsat înfrânt, ba din contră! După fiecare cădere, şi nu au fost puţine, Mihai Gheorghiu s-a ridicat, s-a reechilibrat şi a continuat lupta zilnică cu şi mai multă îndârjire. şi totuşi!... Tristeţea, la un moment dat, apare ca un factor dominant în viaţa lui! Lucru ce reiese deosebit de elocvent din lucrările sale, mai ales din poezie. La urma urmei mă întreb: să fie oare vorba într-adevăr de tristeţe în adevăratul înţeles al cuvântului? Sau mai degrabă de o viziune profund realistă asupra vieţii în sine, a cărei gravitate şi, de ce să nu o spunem, ine- chitate, Mihai Gheorghiu o percepe şi implicit o înţelege tocmai datorită acelor nefericite momente care i-au fragmentat viaţa? Un lucru este însă cert! Faţă de această stare, poetul, jurnalistul şi mai târziu scriitorul Mihai Gheorghiu nu s-a putut niciodată delimita! Personal nici nu cred că a dorit să o facă! Pe măsură ce vom aprofunda tot mai mult conţinutul lucrărilor sale, vom constata că la un moment dat nefericirea şi neşansa proprie nu îl mai miră şi, mai ales, nici nu îl sperie! Le acceptă ca prezenţă materială vie în viaţa sa de zi cu zi....   continuare


COPIRIGHT !

Google Translator